La 9 decembrie 2008, in baza art. 46 din Conventie, CEDO a pronuntat o hotarare pilot, Viasu c. Romania, impotriva statului roman prin care Romania este obligata sa ia anumite masuri legislative si administrative.
In spera, reclamantul a formulat o cerere pe baza Legii nr. 18/1991, apoi pe baza legii 1/2000, prin ca a solicitat retrocedarea unui teren. In iunie 2000, cererea sa a fost admisa, insa, intrucat nu mai era posibila restituirea in natura, s-a propus plata unei indemnizatii. Pana la aceasta data, indemnizatia nu a fost calculata si nici platita.â
CEDO a constatat ca timp ce mai multi ani reclamantul nu a reusit sa obtina executarea unei decizii date in favoarea sa si pe care nu a contestat-o nimeni. Guvernul roman a furnizat ca si justificare deficultatile legate de organizarea administrativa, tinand cont de amploarea activitatii de restiotuire a bunurilor nationalizate. Cu toate acestea, Curtea a observat ca imensa parte a dificultatilor de ordin organizatoric a autoritatilor competente sunt consecinta schimbarilor repetate a legislatiei in domeniul restituirilor. Astfel de modificari legislative s-au deovedit, in opinia CEDO, ca lipsite de efect in plan practic si ca surse ale unui climat de incertitudine juridic. De aceea, niciunul dintre explicatiile guvernului pentru a justifica esecul reclamantului de a obtine indemnizatia la care are dreptul nu poate sa justifice o stare de fapt, care deriva in realitate dintre activitate de legiferare supra abundenta si extrem de ineficace, asa cum o demonstreaza si statisticile publicate sunt acest aspect.
In consecinta, Curtea constata ca reclamantul a fost victima unei violari a art. 1 din Protocolul nr. 1. In plus, in temeiul art. 46, dat fiind numarul enorm al persoanelor aflate in aceeasi situatie cu reclamantul, Curtea obliga statul roman ca, de urgenta, sa adopte un regim de calculare si plata a indemnizatiilor eficace si util.
