Prin hotararea Gagiu c. Romania, pronuntata la 24 februarie 2009, statul roman a suferit prima condamnare pentru incalcarea dreptului la viata al unei persoane.
Dl. Gagiu a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru omor calificat in iulie 1994. Potrivit dosarului sau medical, acesta suferea de hepatita si de ulcer cronic, incepand cu 1980. Incepand cu luna iulie 1998, dl. Gagiu a fost spitalizat timp de 5 luni la un spital penitenciar, apoi in decembrie 2000 a fost din nou internat timp de zece zile. Dl. Gagiu a revenit la penitenciarul din Aiud la 27 martie 2001, unde a fost tratat pentru o boala pulmonara. In iunie 2001, medicii au stabilit ca acesta are raie. La 20 august 2001, suspectand ca dl. Gagiu sufera de hepatita cronica si ciroza, medicii l-au trimis pentru un set de analiza la un spital civil, apoi la spitalul penitenciar Jilava. Dosarul medical nu indica in ce masura tramentul prescris a fost respectat. La 31 august 2001, dl. Gagiu a cerut intreruperea executarii pedepsei din motive medicale, iar la 7 septembrie 2001, a fost trimis in spitalul penitenciar Dej pentru supraveghere medicala si tratament pana la finele procedurii. La 8 septembrie 2001, dl. Gagiu a decedat in urma unei come hepatice si a unui stop cardio-respirator. Un procuror a decis ulterior neinceperea urmaririi penale, considerand ca nu exista indicii ale comiterii unei fapte de natura penala. Potrivit raportului medico-legal, decesul s-a datorat unei insuficiente hepato-renale pe un fond de ciroza hepatica complicata de o peritonita incipienta si o hemoragia digestiva.
In raport de violarea art. 2 din Conventie, privind respectul dreptului la viata, Curtea a amintit ca statele au obligatia de a proteja viata detinutilor, fapt care implica aplicarea unor tratamente medicale adecvate. In speta, Curtea a constatat ca starea de sanatate a dlui. Gagiu, de la momentul inceperii perioadei de detentie, necesita o supraveghere si un tratament special. Or, Curtea constata ca vreme de mai multi ani, in ciuda acestui fapt, pana in 2001, reclamantul nu a fost tratat decat pentru o afectiune minora. Mai mult, Curtea a constatat ca, dupa diagnosticarea sa cu boli grave, reclamantul fost dus intr-o celula, unde a fost lasat sa moara, fara ca autoritatile penitenciare sa intervina in vreun fel. Curtea a mai subliniat ca ancheta penala realizata s-a marginit sa analizeze tratamentul reclamantul din spital, fara a se apleca si asupra unor neglijente grave ale autoritatile care trebuiau sa asigure supravegherea medicala a reclamantului. De aceea, Curtea a constatat ca Romania a incalcat dreptul la viata al reclamantului.
